Cine crede că s-a schimbat mare lucru pe Insula Belina de când Dragnea este la închisoare se înșală amarnic, așa cum o să vedeți în episodul 3 din serialul nostru documentar, Belina – Insula Fărădelegii.

În timp ce acestă bucată unică de Româniee schimbata între Apele Romane, Județul Teleorman și înapoi,contractul cu Tel Drum curge neîntrerupt, și în timp ce mașina de vânatoare a lui Dragnea face ture pe insulă, legile țârii nu au ajuns încă acolo: chefuri, orgii, trafic de persoane, defrișări, îndiguiri ilegale, și lista de fărădelegi e lungă: toate pe granița de sud a țării.

Între timp, procesul în dosarul Belina avansează la tribunalul București, uneori și cu câte cinci audieri de martori pe sesiune, iar angajați ai statului, de la Ministerele de Finanțe, de Justiție, Mediu, angajați de la Apele Române, prefectura Teleorman și tot așa vin unul după altul în fața judecătorului. Îi vedem într-un ritm alert, de două ori pe lună, cum vin să depună mărturie, cum adesea își neagă declarațiile anterioare de la DNA și cum perorează șoptit minciuni năucitoare, până într-acolo încât se pune la îndoială că Belina e insulă sau că Dunărea curge și alte lucruri verificabile ușor la fața locului sau cu Google maps, fără vreun studiu sofisticat.

Așa cum spune un localnic în episodul 3 din serialul nostru: ”Le e frică ca de Dumenzeu – poate de Dumnezeu nu le e frică…”

Deși numele lui Liviu Dragnea se rostește foarte rar în sala de judecată, frica de el și de oamenii lui plutește în aer la fiecare termen în procesul Belina.

❝Belina❞ – Episodul 1 – Insula Comorilor
❝Belina❞ – Episodul 2 – Insula Capturată
❝Belina❞ – Episodul 3 – Insula Fărădelegii
❝Belina❞ – Episodul 4 – Insula care dispare: în curând.

Povestea lui ”Tatae”Jean Chelba ne poartă prin istoria recentă a României: de la Revoluția din 1989 la 10 august 2018, de la sfidarea granițelor închise în timpul dictaturii comuniste la tragedia din Clubul Colectiv. Istoria unei națiuni povestită prin ochii fiicei lui Tatae, Irina Chelba. Un documentar Passport Productions pentru Deutsche Welle (DW Română).

În ianuarie 2017 a pornit acest fenomen în societatea românească, un protest anti-guvernamental neîntrerupt pe zeci, apoi sute de zile. Dar dacă îi întrebi pe mai mulți dintre cei mai în vârstă ”rezistenți din Piața Victoriei”, ei îți vor spune că protestează de peste 30 de ani, de la Revoluție, sau dinainte. Sunt ei, ”rezistenții din Piața Vicotriei”, doar rebeli fără cauză? Sunt ei într-adevăr apărători ai democrației într-una dintre țările cu cea mai mare rată a exodului?

30 de ani au trecut, îți vor spune participanții la Revoluția din decembrie 1989, fără ca visele și speranțele lor să se fi îndeplinit.

Printre oamenii pe care i-am întâlnit la proteste în Piața Victoriei, în fața Guvernului, în caniculă și pe ger au fost ”Tatae” Jean Chelba și fiica lui, Irina Chelba, prietenii lor, George Stancu, arestat și bătut la Revoluție, Marian Moroșanu Tivilic (zis Ceaușescu), împușcat în picior la Revoluție, închis și torturat la Mineriade, care în urma bătăilor îndurate și-a pierdut darul vorbirii pentru mai bine de 10 ani.

Ultima fotografie pe care Irina Chelba o are cu familia ei este de la un Crăciun. În acea fotografie sunt tatăl ei Jean, mama ei Dana și fratele Alexandru. Tatăl, mama și fratele ei sunt astăzi cu toții morți, uciși, spune ea, de statul român criminal. Fotografii nu au mai făcut, așa cum o familie, care a fost pe fugă și în anonimat, nu lasă urme.

În noiembrie 1985, tatăl Irinei, Jean Chelba, decide să fugă din dictatura care îl ținea în spatele granițelor închise. Este prins la frontieră, arestat, schingiuit, închis (numai în perioada anilor 1980-1989, 16 000 de persoane au încercat să părăsească România. 12 000 de frontierişti au fost prinşi, și doar 4 000 au izbutit să ajungă în vestul Europei).

Odată cu arestarea lui Jean Chelba, soția lui, Dana, e forțată să facă față singură cu doi copii greutăților și foametei din țară, iar mai nou și presiunilor și șicanelor securității. La scurt timp după prinderea lui Jean la frontieră, Dana află că era însărcinată cu un al treilea copil. Într-o vreme în care natalitatea era datorie de stat, iar avortul și orice formă de contracepție erau interzise, Dana Chelba știe totuși că nu mai poate aduce un alt copil pe lume. Infecția care se instalează în urma unui avort clandestin o forțează pe Dana să meargă la spital, și de aici ajunge direct în mâinile securității. Medicii nu sunt lăsați să îi ofere asistență fără ca Dana să răspundă interogatoriului – iar Dana refuză să spună numele celui care a riscat să o ajute, și astfel își riscă la rândul ei viața. Dana este lăsată să moară pe un pat de spital, cu doar ofițerii de securitate lângă ea, fără ca nimeni să îndrăznească să intervină ca să o salveze (10 000 de femei au murit în urma unui avort ilegal înainte de 1989, spun statisticile oficiale, dar numărul este cu siguranță mult mai mare, mai cu seamă că însuși termenul ”avort” era interzis la alcătuirea rapoartelor medicale).

21 decembrie 1989: dictatorul a fugit. Irina Chelba, rămasă singură să aiba grijă de fratele ei mult mai mic, Alexandru, ascunsă în casă de teama ”teroriștilor” își amintește un singur gând: ce ne facem dacă nu se mai întoarce nici tata? Dintre protestatarii de azi din Piața Victoriei, mai mulți își amintesc unde era Jean Chelba în 21 și 22, pe baricade în Piața Universității sau la Comitetul Central.

Mulți îl descriu pe Jean ca pe o persoană discretă, dar niște ani mai târziu viața îl obligă să facă pasul din anonimat în instanță și în studiouri de televiziune. În urma incendiului din 2015 din Clubul Colectiv, 65 de tineri își pierd viața, iar scandalurile de corupție care izbucnesc de aici și revolta publică ce le urmează duc la căderea guvernului. În urma incendiului moare și fratele Irinei și fiul lui Jean: Alexandru, fotograf. Jean spune undeva: ”În club a fost un accident. Mă interesează ce s-a întâmplat din poarta clubului până în poarta cimitirului”, adică în hățișul corupției din sistemul de sănătate și din structurile statului român.

Jean Chelba devine prezent la procese, în emisiuni televizate și în spațiul public, dar și nelipsit de la protestele din Piața Victoriei. După una dintre cele mai crunte represiuni împotriva protestatarilor pașnici, în 10 august 2018, Jean Chelba se întoarce acasă ud până la piele și, povestește fiica lui Irina, zicându-le mândru cum a stat în fața gazelor și tunurilor de apă.

Astăzi, Irina protestează. Pentru dreptate pentru trecut, pentru viitorul fetiței ei, Sara, pe care adesea o ia cu ea la proteste.

Vedeți aici cât de firesc iese Ambasadorul Moldovei la București Gribincea să vorbească cu protestatarii despre situația din Republica Moldova. În România, în doi ani și jumătate de proteste, nici un funcționar public nu a ieșit să vorbească cu vreun protestatar, ca sa nu mai vorbim de înalți demnitari (o excepție nobilă fiind Klaus Iohannis care a ieșit în fața Palatului Cotroceni să vorbească cu protestatari aduși cu arcanul). Dăncilă chiar pleca (fugea) într-o așa zisă vacanță tocmai pe 10 august.

Astăzi, peste tot în lumea, moldevenii din diaspora au avut un mesaj comun de susținere a guvernului ales de Parlamentul Moldovei, guvernul condus de Maia Sandu. Vlad Plahotniuc, președintele așa-zisului Partid Democrat, omul din umbra care conduce Republica Moldova pe față și gașca lui de oameni fără nici o legitimare democratică se leagă de scaunele lor cu complicitatea unei Curți Constituționale capturată în totalitate de partid.

Vorba Maiei Sandu: Plahotniuc ”a venit de nicăieri, este aceleași mic dictator”.

Relatăm declarația comună a diasporei, citită azi în fața ambasadei Moldovei – și peste tot în lume:

Dragi prieteni si concetățeni,

Iata ca zilele acestea au loc evenimente istorice in RM, evenimente care vor conduce la eliberarea statului din captivitate si vor garanta libertatea si democrația.

In acest moment, se inearca înlăturarea regimului dictatorial, care a saracit o tara intreaga si a alungat aproape un milion de cetățeni. Acest regim a acaparat instituțiile de stat, prin care acum incearca sa se mentina la putere. Ei folosesc toate metodele mârșave si nelegitime pentru a impiedica dezoligarhizarea statului. In acest context, toti cei adunati azi aici, in fata ambasadei RM din București, declaram urmatoarele:

1) Condamnam cu vehemență orice acțiune, care duce la destabilizare sau la acte de violenta.

2) Dezaprobam atitudinea agresiva si neadecvata a partidului Democrat si acțiunile de hartuire fata de jurnaliști.

3) Ne opunem organizarii protestelor din fata instituțiilor de stat, cu oameni șantajați si cumpărați

4) cerem demisia instrumentului principal al PD- CC, care a luat decizii total nelegale si impotriva vointei poporului.

5) Condamnam dezacordul fostului Guvern de a preda puterea noilor miniștri aleși de Parlament si incercarea ilegala de a continua activitatea puterii executive deja expirate.

6) Cerem demisia lui Meleșcanu si condamnam lipsa de un raspuns prompt a MAE si a Guvernului României, care demonstreaza ca sunt in complicitate cu PD si se opun poziției date de UE si SUA.

7) Salutam Guvernul Maiei Sandu si susținem toate actiunile întreprinse de acesta. Speram ca RM isi va relua cursul firesc al unei democrații adevarate si reale. Nu acceptam organizarea alegerilor parlamentare si prezidențiale anticipate.

Belina e o metaforă a României. Odată ce am înțeles ce s-a întâmplat în ultimii ani cu această bucată de pământ, am înțeles mai bine și ce se întâmpla cu România de azi.

Pe această insulă de pe malul Dunării poți să vezi cu ușurință ce înseamnă când niște oameni se pun deasupra legii, iar puterea instituțiilor statului care trebuie să apere drepturile cetățenilor cântărește doar cât niște declarații goale pe hârtie.

În ultimii doi ani, în timp ce la București documentam protestele pentru apărarea statului de drept – unde lumea începuse să vorbească despre instaurarea dictaturii – am călătorit adesea în județul Teleorman, și de câte ori am putut, am intrat pe Belina, această insulă a comorilor.

Iar pe Belina, legi și drepturi există doar în teorie. Nu există nici o transparență a deciziilor politice, acțiuni criminale se întâmplă în spatele barierelor ilegale, forțele de ordine lucrează doar în folosul celor aflați la putere, iar dacă aceștia în sfârșit ajung în fața unui judecător, procesele sunt tergiversate, iar legile schimbate, fără vreo reparare a nedreptăților aduse cetațenilor.

Povestea acolo, la Belina, are mereu același personaj principal: Liviu Dragnea, brațul de fier din spate guvernului.

Corupția în Teleorman și cu atât mai mult pe Belina nu e deloc ceva abstract. Acolo, asta înseamnă, că de la o zi la alta cineva ți-a luat peștele de pe masă și ți-a oprit violent accesul pe insula care de generații a fost zona locală de pescuit, iar până în 2011 baza economică a zeci de pescari industriali. Și familiile lor bineînțeles.

Nicăieri în lume nu există prezumția de nevinovăție pentru politicieni în ochiul publicului. Noi, care am ascultat mărturii ale oamenilor din Teleorman, și am petrecut mult timp pe insula Belina, putem să spunem că Liviu Dragnea este vinovat.

Timp de 20 de ani Dragnea a deținut cele mai înalte poziții publice din județ. Și a pretins că a lucrat în folosul comunității. De fapt, a lăsat în spate un loc unde chiar și noțiunea de folos al comunității este una străină administrației. Înainte de orice, Dragnea se face vinovat pentru sărăcia oamenilor pe care i-a condus în toți acești ani.

Va veni o zi în care un judecător va trebui să spună câte legi a încălcat Dragnea ca să pună mâna pe vechile proprietăți ale statului, să beneficieze de fostele companii de stat și să pună stăpânire pe o insulă, un județ și o întreagă țară.

Nu suntem judecători să dăm un verdict, ca să spunem noi aici și acum ce legi a încălcat Dragnea sau câte au schimbat oamenii lui între timp în interes propriu. Dar vă putem purta cu noi într-o călătorie, în care tot ce aveți nevoie să luați cu voi este bunul-simț, ca să judecați singuri.