”Nu pot să mă pun eu contra Guvernului României” – Jurnal de la Procesul ”Belina”, cel mai recent termen (8 octombrie 2019)
O listă lungă de funcționari ai statului sunt chemați, din două în două săptămâni, să depună mărturie în procesul ”Belina”. Mâine, 22 octombrie, sau cel târziu în 5 noiembrie așteptăm mărturia inculpatului Adrian Gâdea, fost șef la Consiliul Județean Teleorman și actualmente recompensat pentru toate câte îndură cu președinția PSD Teleorman. Acum trei luni, când a fost reales șef al filialei județene PSD Teleorman, Gâdea i-a mulțumit tocmai lui Liviu Dragnea ”pentru încredere”, în aplauzele Vioricăi Dăncilă, prezentă la festivități.
La ultimul termen în dosar, cel din 8 octobrie, nu a avut loc vreo audierea de vedetă, doar business as usual, dar un martor s-a dovedit cu totul special.
Mărunțică, îmbrăcată cernit, Eleonora Caranica, funcționar în Ministerul Finanțelor de aproape 30 de ani, a pășit în fața judecătorilor, având în ceafă privirile lui Shhaideh, Gâdea și ale celorlalți inculpați plus avocații lor. Aud cum, cu un murmurat, martora jură pe Biblie, și nici n-ajunge la ”așa să-mi ajute Dumnezeu”, că îi și pusesem ștampila: uite un alt birocrat care o să îndruge, ca și ceilalți, că nu-și amintește, nu știe el nimic, ”poate șeful meu ierarhic”, și scăpăm repede.
5 minute maxim durează, mi-am zis. Trei ore mai târziu, Eleonora Caranica încă mai avea de spus. Nu vroia să piardă nimic, nu vroia să îi scape vreun detaliu. ”Și asta e important!”
Mărturia Eleonorei Caranica s-a încheiat cu un tir de întrebări și bullying de la avocata lui Sevil Shaideh (avocata Flavia Teodosiu, pe care Shhaideh o împarte tocmai cu Liviu Dragnea). Pentru că nu oricui îi place un whistleblower. Atât de agresive au fost ironiile, intimidările și atacurile avocatei, așezată strategic la jumătate de metru de martor, încât judecătorul a trebuit să intervină cu un: ”Aici nu o judecăm pe doamna, ci o judecăm pe clienta dumneavoastră”.
Ce a făcut Eleonora Caranaica la termenul din 8 octombrie a fost să ne poarte prin hățișurile unui minister, rememorând câteva săpămâni din viața ei la muncă, la sfârșitul lui 2013.
Întrebarea nerostită în sala de judecată a fost: ce se întâmplă când mafiotul vine la putere, în minister – și vrea ceva? Vrea imediat, acum, ieri, să i se dea. În cazul ăsta, a vrut o insulă, Belina, și un braț al Dunării, Pavel. Și ceea ce reiese din toată declarația Eleonorei Caranica este această fugă contra cronometru – ”proiectul era super urgent!”, a repetat ea în mărturia ei iar și iar.
Pe 25 septembrie 2013, Eleonora Caranica, consilier superior în ministerul de finanțe, primește un email. ”Au fost atâtea emailuri în tot procesul acesta!”Era o primă formă, în copie, spre aprobare, a ceea ce în foarte scurt timp avea să devină Hotărârea de Guvern 943/2013, care avea să mute Insula Belina și Brațul Pavel din domeniul public al statului și din administrarea “Apele Române” în domeniul public al județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman. În fapt, deja de doi ani, această bucată de Românie aflată pe granița țării era închiriată de o firma privată, Tel Drum, și era cu totul luată în stăpânire în interes privat.
La momentul acela, Eleonora Caranica habar nu avea unde și ce este Belina. De fapt, cine știa Belina? Localnicii, niște pescari, poate 2-3 jurnaliști.
Proiectul ajuns la Caranica avea doi inițiatori, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP, unde ministru pe atunci era Liviu Dragnea) și Ministerul Mediului și Schimbarilor Climatice (ministră pe atunci Rovana Plumb). Proiectul era semnat doar de MDRAP – ”Altfel decât trebuia”, explică Eleonora Caranica. Dar nu acesta era lucru care a pus-o cel mai mult pe gânduri. Cel mai important, vedea ea, era că transmiterea avea să se facă prin Hotărăre de Guvern – lucru imposibil, nelegal. “În opinia noastră, transferul trebuia făcută prin act de același rang, ordonanța sau lege”, a fost doar unul dintre argumentele ei.
În plus, proiectul promitea că insula se va muta în administrația Consiliului Județean Teleorman pentru investiții cu fonduri eruopene și alte minuni. Fără însă să existe vreo consecință dacă promisiunile nu erau duse la îndeplinire. Așa că Eleonora Caranica a mai cerut în scris modificări la proiect. A cerut ca ”in cazul in care investiția nu se finalizează într-o anumită perioadă, iar scopul acesteia nu e atins, atunci bunul trebuie sa revina in proprietatea publică statului”.
A mai observat și nepotriviri fața de extrasele de carte funciara și de datele din inventarul centralizat (despre aceste falsuri vom scrie mai mult cu ocazia unor termene viitoare). ”Rezultau clar inadvertente” – și ”acestea erau observațiile principale”.
10 zile mai târziu, pe 5 noiembrie 2013, Caranica primește iar proiectul pe email, fără anexe justificatve, cu mențiunea că ”e super urgent”, a doua zi se dorește aprobarea lui in ședință de guvern.
”Fără anexe și carte funciară, am fost pusă în imposibilitatea de a analiza prevederile respective.” A doua zi, în jurul prânzului, vine altă formă a proiectului, tot pe email (nu i s-a prezentat niciodată proiectul într-o forma oficială, nici în copie nici în original).Cineva i-a adus o copie a proiectului (nota de fundamentare a viitoarei Hotărâri de Guvern)avizat de Ministerul Mediului – un xerox, nu cu ceva semnat.
”A venit doamna cu un înscris xerox, de fapt era ultima pagina, cea de semnături, sa iau semnăturile avizatorilor”. Era foarte urgent, se înțelege, și Caranica a obținut toate semnăturile, așa cum i s-a cerut, și le-a transmis prin fax, la Guvern.
“Totul era foarte urgent”, a repetat funcționara în fața judecătorului pentru a nu știu căta oară. Ședința trebuia să înceapă, probabil că Ministrul Finanțelor publice era deja acolo.”
Nota de fundamentare a proiectului fost aprobată în ședința de guvern; rămăsese doar un pas, aprobarea proiectului în sine, un ultim HG pentru ca Insula să dispară din proprietatea statului.
Și mafiotul chiar nu mai avea răbdare. La sfârșitul lunii noiembrie Proiectul de HG 943/2013 a revenit la Caranica în copie spre analiză. Femeia a observat noi neregului, inclusiv un contract de închiriere (și despre acestea vom povesti cu ocazia unui termen de judecată viitor).
”Totul a mers foarte repede”, căci ședința de guvern urma să aibă loc a doua zi, 27 noiembrie 2013.
În seara dinaintea ședinței de guvern, în jurul orei 6:20 pm, când aproape nimeni nu mai era la serviciu în minister, doamna Caranica inclusiv, sosește un email. El conținea ordinea de zi a ședintei de guvern de a doua zi și, surpiză, o altă formă a proiectului de hotărâre, un proiect practic nou, ”total diferit de primul” – cel avizat de Ministerul de Finanțe, cu observații.
“Prima grijă dimineața a fost că a venit ăla din nou”, își amintește Caranica momentul când s-a întors a doua zi la birou și a regăsit iar un email cu proiectul care ”fusese învârtit în dreapta și în stânga”.
“Nu pot să mă pun eu contra Guvernului României” a mai spus Caranica în mărturia ei, când a povestit cum a aflat că proiectul a fost aprobat în ședința de guvern. Poate greșise ea, poate judecase strâmb: ”cand ți se spune că s-a hotărât…”
În 3.12.2013 Caranica a primit o forma refăcută, dar multe dintre cele observate de ea erau în continuare neschimbate. De exemplu, pretextul cu care se mutau Insula și Brațul Pavel din domeniul public al statului la Consiliul Județean era realizarea unui ”complex turistic, sportiv şi de agrement, cu tabără de vară pentru elevi, tabără de creaţie pentru pictură şi sculptură, complex sportiv pentru canotaj, volei, baschet, handbal, fotbal, pescuit sportiv, tenis, complex turistic cu hotel, căsuţe, bazine de înot, pensiuni, pistă de biciclete, port pentru ambarcaţiuni uşoare şi de croazieră, aquaparc, drumuri de acces şi infrastructură rutieră, zonă de plajă”.
Doamna Caranica insistase la adăugarea unui paragraf cum că “dacă in termen de 4 ani investiția nu se finalizează, atunci bunurile revin in domeniul public”. În decembrie, paragaraful cu pricina se transformase din ”dacă investiția nu se finașize ază în 4 ani” în mult mai convenabilul “daca investiția nu incepe in 5 ani”. (Inutil să spunem că până azi, aproape 6 ani mai târziu, pe belina nu s-a făcut un centimetru de pistă de bicicletă, un metru de complex sportiv, de pensiune sau mai știu eu ce baliverne, ca să nu mai spun despre culmea utopiei, tabăra de pictură și sculptură – toate existente doar în viziunea unei secretare care într-un birou al statului, nu știm încă în care, a trebuit să inventeze o motivație cusută cu ață alba a acestui proiect, ”repede, urgent”).
Ca toți birocrații audiați, și doamna Caranica ridică din umeri când e întrebată dacă știa că poate Belina este insula, iar Pavel braț al Dunării, și nu diguri, cum convenabil și pe grabă au fost reclasate aceste bunuri: ”Nu era de competența mea. Eu am niște coduri…”, ”datele tehnice se pot verifica, dar faptul că e braț sau insulă excede competența noastră.”
Toate de mai sus nu erau suficiente.
În inboxul Eleonorei Caranica a mai venit un email, tot cu doua ore înaintea ședinței de guvern, HG 858/2013 pentru modificarea codurilor de clasificație, descriere tehinică etc. a unor bunuri din administrația bazinală a mai multor județe. ”Nu am mai avut proiecte de modificare de inventar cu două ore înainte de ședință…”. Întrebată dacă știa că și această hotărâre de guvern ”urgentă” avea legătură tot cu goana după Belina, Caranica a spus cum că ”sigur că da”. Deși erau listate la grămadă bunuri din mai multe județe (Olt, Brăila, Călărași, Ialomița), până și emailul avea titlul ”Teleorman”. Ar fi putut să fie măcar mai discreți când au bifat peste noapte că o întreagă insulă și un braț al Dunării sunt niște ”diguri”. Sau ”betoane”, cum le-a spus Dragnea. În septembrie 2017, Liviu Dragnea le-a declarat nonșalant la Antena 3: ”Acolo este vorba de o suprafață de teren plină de bălării și de betoane, pe care noi le știm de copii, care conține și niște bălți”.
Text: Madalina Rosca
Foto: Paul Arne Wagner, de la prima noastră filmare pe Insula Belina, în 2017
